„Delfinii” juniori au câștigat cel de-al doilea meci disputat la turneul final al Campionatului Național, care se desfășoară în aceste zile la Sala Orizont din Bacău. Echipa antrenată de Ionuț Pușcașu a învins-o cu 32-24 pe CSM Ploiești și a reușit să își adjudece toate cele trei reprize: 11-6, 14-9, 9-8. Partidele juniorilor III se desfășoară, conform regulamentului, în trei reprize a câte 20 de minute. Au evoluat: Poghircă, Cristea, Ciocea – Murtaza 10 goluri, Crăciun 7, Acsentie 5, Țivichi 4, Covrig 2, Cohn 2, Ali 2, Ragea 1, Simion 1, Pușcașu.

În primul meci, AHC Dobrogea Sud J3 a pierdut în fața lui CSM București J3, cu 30-34, dar s-a impus în cea de-a treia repriză, cu 11-10. Pentru a încheia grupa pe unul dintre primele două locuri, care asigură prezența în semifinale, băieții noștri trebuie să câștige ultimul meci din grupă, cu CSU Din Suceava, care a remizat astăzi, 46-46 cu CSM București, după ce în prima zi s-a impus clar, 41-27 cu CSM Ploiești. Meciul se va juca vineri, de la ora 17.30.

Clasament: 1.CSU Din Suceava 7,5 puncte, 2.CSM București 6,5p, 3.AHC Dobrogea Sud 6p, 4.CSM Ploiești 0p.