Băieții s-au antrenat sâmbătă și duminică în Sala Sporturilor și sunt pregătiți să abordeze la victorie ultimele două meciuri din 2020. Turul Ligii Zimbrilor se încheie cu un nou turneu la Sfântu Gheorghe, unde vor avea loc partidele din etapele a XIV-a și a XV-a. Ne așteaptă două dueluri dificile, mai ales în condițiile actuale, în care surprizele pot apărea de la zi la zi din cauza pandemiei. Marți, de la ora 13.45, în Sepsi Arena, o vom întâlni pe CSM Vaslui, iar miercuri, de la ora 13.00, în Sala Katy Szabo, pe HC Buzău. Sunt două echipe de mijlocul clasamentului, care au arătat, însă, că pot pune mari probleme favoritelor. Plecarea la Sfântu Gheorghe este programată luni, la ora 12.30, după antrenamentul programat dimineață, de la ora 10.00, în Sala Sporturilor.