După duelurile cu Magdeburg, din 2017, și Porto, din 2019, ne pregătim să înfruntăm un alt adversar de calibru din Europa: Sporting Lisabona. Miza este calificarea în grupele European League, noul brand creat de EHF care ridică ștacheta competiției secunde a handbalului continental aproape de nivelul Champions League. O calificare care ne-ar propulsa în lumea bună a Europei handbalistice.

Rudi Stănescu: Este cea mai importantă dublă din istoria acestui club. O accedere în grupe ar însemna foarte mult pentru orașul nostru, pentru noi și pentru handbalul masculin românesc, pentru că ar însemna să avem cel puțin două echipe în această etapă a competiției, care nu este la îndemâna oricui. Sporting este favorită, dar consider că avem maturitatea și tăria de caracter să reușim calificarea. Vrem o performanță istorică pentru clubul nostru și pentru orașul Constanța.

Dinamo este calificată direct în grupe, iar Potaissa Turda luptă și ea în turul 2, contra echipei francize Fenix Toulouse. Băieții noștri se pregătesc pentru un prim meci dificil, în care victoria este vitală pentru a spera la calificare. Cei de la Sporting vin și hotărîți să obțină cât mai mult din deplasarea de la Constanța. Au ales o deplasare chiar în cursul nopții, cu cazare în Mamaia și antrenament de acomodare luni, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor. Unul dintre cei mai titrați jucători ai echipei portugheze este centrul spaniol Carlos Ruesga Pasarin (35 de ani), campion mondial în 2013, campion al Ungariei cu Veszprem și al Spaniei cu FC Barcelona. Din 2016 la Sporting, el a cucerit în tricoul “leilor” și două titluri de campion al Portugaliei, precum și Challenge Cup în 2017.

 

Carlos Ruesga: Meciul din România este foarte important. Trebuie să fim motivați și concentranți să facem un joc bun și să obținem un triumf. Știm că va fi dificil, ca toate meciurile din Europa, dar va trebui să fim foarte buni în toate aspectele jocului și să câștigăm. Chiar dacă primele meciuri oficiale din acest sezon au fost împotriva unor adversari mai puțin puternici, e bine că am exersat relațiile de joc. Avem mulți colegi noi și este momentul adevărului pentru această echipă. Dar, să nu uităm că se joacă în două manșe. Totul va fi decis în palatul João Rocha – a declarat pentru pentru site-ul www.sporting.pt

Echipa noastră se va antrena luni de la ora 19.00. Meciul HC Dobrogea Sud – Sporting Lisabona se va juca marți, de la ora 19.45, la Sala Sporturilor și va fi arbitrat de croații Tomislav Cindric și Robert Gonzurek – observator EHF: Ion Șerbu.