Am obținut a treia victorie la rând în turneul de la Cluj-Napoca și ne întoarcem acasă cu 9 puncte mari, care ne mențin în cursa pentru locul 2 în acest campionat. Băieții noștri au câștigat dramatic meciul cu CSU Din Suceava, disputat astăzi, de la 13.00, în Sala Horia Demian, la mai puțin de 24 de ore după derby-ul de aseară cu Dinamo! Echipa noastră s-a impus grație unui gol senzațional marcat în ultimele secunde, la 21 egal, și cu un jucător eliminat! Chikovani a trimis de la 9 metri o pasă direct în extremă la Andrei, care a prelungit spre Șandru, și acesta a finalizat din săritură, de pe centrul semicercului! O aeriană perfectă, care a înghețat tabela la 22-21! Sucevenii au încercat să înscrie, din repunere de la centru, în poarta goală, dar Susanu a blocat mingea și “delfinii” au încins hora bucuriei la centrul terenului. Djordje Cirkovic nu s-a putut baza pe interul rus Vitaly Komogorov, accidentat.

Djordje Cirkovic: Am știu că, după derby-ul cu Dinamo, avem doar 16 ore și mi-a fost frică de acest meci, pentru că era oboseală mare. Am jucat și fără cel mai bun marcator al nostru, Vitaly, dar contează că am luat 3 puncte.

Echipa noastră a intrat cu un avantaj minim la pauză, 12-11, și s-a menținut la conducere, având șansa desprinderii, la 17-15, în minutul 45 și 20-18, în minutul 52. Suceava a egalat cu 40 de secunde înainte de finalul partidei, dar “delfinii” au avut ultimul cuvânt.

Daniel Susanu: După meciul de aseară cu Dinamo, am jucat foarte devreme cu Suceava. Un meci extrem de dificil, cu o echipă arțăgoasă, care aleargă foarte bine și ține un ritm constant 60 de minute. Am avut probleme, ne-am chinuit pâna la ultima fază, dar am câștigat.

Rudi Stănescu: Un meci foarte greu, pe care l-am câștigat. Important este că am terminat turneul cu 9 puncte și că să suntem în grafic pentru locul 2. Mergem înainte, meciul decisiv cu Turda ne așteaptă la ultimul turneu.

Echipele: CSU Din Suceava (antrenori Adrian Chiruț, Bogdan Șoldănescu): Grigoraș, Makaria – Popia 5 goluri, Kostadin 4, Manjic 3, Furak 2, Loic 2, Juverdianu 1, Sadovyi 2, Kobzii 1, Anton 1, Lupu / HC Dobrogea Sud (Djordje Cirkovic, George Buricea): Iancu, Vasile – Chiuffa 6 goluri (1x7m), Ilie 4, Șandru 3, Andrei 3, Nistor 2, Chikovani 2, Susanu 1, Ignat 1, Buricea.

Rezultatele etapei a 27-a: Potaissa Turda – CSM București 29-25, Steaua – Politehnica Timișoara 29-29, CSM Bacău – CSM Focșani 19-30, HC Buzău – Magnum Botoșani 29-25, CSM Vaslui – CSM Reșița 37-33, CSU Din Suceava – HC Dobrogea Sud 21-22, CSM Făgăraș – Minaur 23-29. Dinamo a stat.

Clasament:

1.Dinamo 70 puncte (25 de meciuri)

2.Potaissa Turda 65 puncte (26 meciuri)

3.HC Dobrogea Sud 63 puncte (25 de meciuri)

4.CSM București 51 puncte

5.Minaur Baia Mare 47 puncte

6.CSM Focșani 42 puncte

7.HC Buzău 38 puncte

8.Steaua 37 puncte

9.CSM Vaslui 34 puncte

10.Poli Timișoara 32 puncte

11.CSU Din Suceava 26 puncte

12.CSM Bacău 25 puncte

13.CSM Făgăraș 21 puncte

14.CSM Reșița 6 puncte

15.Magnum Botoșani 1 punct