Așteptarea a luat sfârșit! Ne revedem la antrenamente pentru pregătirea sezonului următor. Pentru a respecta toate normele de siguranță, reunirea echipei are loc la stadionul Farul, astăzi, la ora 19.30. Antrenorii Djordje Cirkovic și George Buricea au dat adunarea după patru luni de pauză forțată, din cauza pandemiei de coronavirus. Handbaliștii noștri vor începe pregătirea cu două săptămâni de antrenamente în aer liber, la Constanța, urmând ca în perioada 7-16 iulie să plece într-un cantonament montan, la Sfîntu Gheorghe, în județul Covasna. HC Dobrogea Sud a făcut trei achiziții de marcă pentru noul sezon: interul stânga croat Alen Blazevic, coordonatorul de joc turc Onur Ersin și interul stânga rus Vitaly Komogorov. Sezonul 2020/2021 va începe la jumătatea lunii august, iar HCD va debuta în noua ediție a Ligii Zimbrilor pe 19 august, acasă, cu CSM Bacău.

Program pregătire zilnic, de la ora 9.00, în perioada 23 iunie – 3 iulie:

22, 23, 25, 26, 27 iunie – antrenamente pe teren – la stadionul Farul

24 iunie – pistă alergare – la stadionul Farul

25 și 27 iunie – sală de forță – la World Class, după care alergare la stadionul Farul