Suntem cu toții conectați la meciul cu Sporting pentru a obține o victorie și mult dorita calificare în grupele EHF European League. După 27-27 la Constanța, “delfinii” au zburat pe țărmul Atlanticului pentru meciul 2 cu “leii” din Lisabona. Băieții noștri s-au antrenat ieri seară, în sala Joao Rocha, la ora meciului cu Sporting.

Djordje Cirkovic: Am rămas cu impresia că meritam mai mult la Constanța și trebuia să se termine la 3-4 goluri pentru noi. Acum e clar, dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să câștigăm meciul la Lisabona. Eu zic că avem putere. Trebuie să ne ridicăm nivelul de joc. Trebuie să jucăm în apărare cum am jucat acasă în primele 20 minute din repriza a doua. Și, fără 12-14 parade ale portarilor, nu se poate să câștigi cu o echipă care a jucat în Champions League. Și atacul să meargă bine, dacă va fi strâns avem nevoie de cel puțin 27 de goluri marcate. Eu zic că avem șanse.

Rudi Stănescu: Eu au avut prima șansă și înainte de meciul de la Constanța, pentru că au experiența Ligii Campionilor din ultimii ani. Acum, eu spun că șansele sunt 50-60% pentru ei, dar suntem o echipă care jucăm bine în deplasare. Suntem capabili de un meci foarte bun. Vrem o victorie sau un egal, cu condiția să marcăm peste 27 de goluri ca să ne putem califica.

Sporting a avut meci în weekend, în liga portugheză, și a bifat a treia victorie în tot atâtea etape: 32-29 cu ABC Braga, pe teren propriu. Căpitanul “leilor”, interul stânga cubanez Frankis Carol, a marcat 8 goluri, extrema dreaptă, sârbul Darko Djukic, 7, și iar centrul spaniol Carlos Ruesga, 5. Antrenorul Rui Silva s-a declarat nemulțumit de atitudinea elevilor săi, de lipsa de concentrare arătată mai ales în defensivă. Spune, însă, că meciul cu Dobrogea Sud va fi altceva.

Rui Silva: Ne așteptăm la un meci disputat. Știm că adversarii cred că pot trece de noi, dar și noi suntem convinși că primul meci a fost unul atipic. Am făcut atât de multe greșeli, și în apărare și în atac. Le vom repara și avem obligația să rezolvăm calificarea acasă, pentru că obiectivul nostru este să jucăm în grupe. Va fi un joc diferit față de cel cu Braga, jucătorii vor fi mult mai motivați.

Arbitrii germani Fabian Baumgart și Sascha Wild vor conduce meciul programat de la ora 21.45 (ora României), în João Rocha Pavilion din Lisabona, și transmis în direct pe canalul Digi Sport 4.