Determinare maximă în tabăra “delfinilor” înainte de meciul cu Minaur, care deschide “mini-seria” de la Cluj. Victoria este cuvântul de ordine, iar băieții antrenați de Djordje Cirkovic și George Buricea au toate atu-urile pentru a câștiga. Duelul cu băimărenii va fi urmat vineri de meciul cu Poli Timișoara și duminică de cel cu Steaua.

Djordje Cirkovic: Avem trei meciuri foarte importante. Din păcate, nu e vorba numai de calitate. Sunt mulți factori de care depinde să câștigi: accidentări, testele Covid și puțin noroc. Dar, dacă vrem să fim pe locul 2, trebuie să batem tot. Nu contează cu cine jucăm.

Minaur a fost învinsă cu 26-24 de CSM București, marți, în etapa a XXI-a. Băimărenii sunt antrenați de fostul jucător al Constanței, Alexandru Sabou, care a preluat postul de principal de la Adrian Petrea pe 1 aprilie. Portarii Ciobanu și Pop, centrul Căbuț, interii stânga Ramba și Buzle, pivotul Cristescu și extrema Bera sunt piese de bază în agrenajul lui Minaur, alături de străinii Cip și Kotrc. În tur, pe 8 octombrie, la Sfântu Gheorghe, HC Dobrogea Sud s-a impus la limită, scor 29-28.

Ionuț Nistor: Tragem tare, ne antrenăm și vrem să luăm 9 puncte. Acum ne interesează primul meci, cu Minaur. I-am vizionat pe băimăreni și știm că trebuie să abordăm foarte serios partida dacă vrem să câștigăm. Sperăm să iasă bine.

Programul etapei a XXII-a: Magnum Botoșani – CSM Făgăraș (ora 10.15, Sala Horia Demian), CSM Reșița – Steaua (ora 13.00, Sala Horia Demian), CSM Vaslui – Potaissa Turda (ora 13.00, Sala Babeș Bolyai), HC Buzău – CSU Suceava (ora 15.45, Sala Babeș Bolyai), CSM București – Poli Timișoara (ora 15.50, Sala Horia Demian, TVR 2), CSM Bacău – Dinamo (ora 18.30, Sala Babeș Bolyai). CSM Focșani stă.