Suporterii sunt așteptați în număr mare la meciul cu Timișoara. Băieții noștri au nevoie de suportul fanilor, în acest moment extrem de important, în care VICTORIA este vitală pentru a continua cu șanse mari cursa spre play-off-ul Ligii Zimbrilor.

 Zoran Nikolic: Publicul este jucătorul 8 pentru noi. Rog spectatorii să vină la meci și să ne ajute să câștigăm!

 

George Buricea: Da, ne dorim să fie în număr cât mai mare, chiar dacă am început mai rău sezonul ăsta. Am văzut că la Timișoara sala a fost arhiplină la meciul cu Olympiacos, din Cupa EHF, și au reușit să câștige la 2-3 goluri, după ce au fost conduși tot meciul. Publicul contează foarte mult. Suportul lor în momente atât de grele se simte. Ne-am dori să vedem din nou sala plină la Constanța, să facă atmosferă la meciurile grele, atunci când avem nevoie de ei!

George va juca și în acest meci. Antrenorul principal Djordje Cirkovic apelează la experiența lui, la coordonare, mai ales că în tabăra adversă va fi unul dintre cei mai buni centri din țară, Fenici. Sadoveac și Irimescu sunt alte nume cu greutate din echipa antrenată de Pero Milosevic, care se bazează foarte mult și pe stranierii Marjanovic și Pribanic.

 

George Buricea: Sunt sigur că va fi un meci greu și de uzură, cum au fost ultimele 4-5 meciuri la noi acasă. Și-au vândut scump pielea aici, pun presiune pe arbitri, și-au schimbat cu toții atitudinea de când e noul antrenor. Tot timpul au fost meciuri grele, cu bătaie, cu provocări, știm la ce să ne așteptăm. Dar, suntem pregătiți de orice și vrem să câștigăm pentru că suntem în criză mare de puncte. Echipa se află pe o pantă ascendentă de când a venit Ciro.

HC Dobrogea Sud – SCM Poli Timișoara (ora 15.30, în direct la TVR1) este duelul ultimelor două câștigătoare ale Cupei României.