Marți, de la ora 16.00, debutăm în noul sezon al Ligii Zimbrilor, contra lui CSM Bacău, în Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe. Meciul va fi transmis în direct pe pagina de facebook a Federației Române de Handbal și preluat pe pagina oficială a clubului nostru. Clasată pe locul 4 în Cupa României, echipa antrenată de Alexandru Acsinte a lăsat o impresie foarte bună în semifinala cu Dinamo și a cedat la doar două goluri “bronzul” competiției în fața Politehnicii Timișoara, scor 28-30. Băieții noștri își vor reîntâlni foștii coechipieri, pe Saldatsenka, Crnoglavac și Rotaru. La o zi după finala pierdută în fața lui Dinamo, handbaliștii antrenați de Djordje Cirkovic și George Buricea strâng rândurile pentru o serie de trei partide “la foc automat”, contra lui CSM Bacău, Magnum Botoșani și CSM Reșița, marți, miercuri și joi, tot în Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe.

Rudi Stănescu: Suntem pe un drum bun. Eu spun că distanța care ne separa de Dinamo în sezonul trecut s-a micșorat. Avantajul lor este că au o echipă mai omogenă, joacă de mai mult timp împreună. Sunt convins că, dacă vom ajunge în finala campionatului, lucrurile vor sta altfel! Acum ne concentrăm însă la primele meciuri din Liga Zimbrilor. Ne așteaptă un meci greu cu Bacăul, au jucat foarte bine cu Dinamo.

Consiliul de Administrație al FRH a aprobat astăzi desfășurarea celui de-al doilea turneu al Ligii Zimbrilor. Acesta va avea loc în perioada 4-11 octombrie și va cuprinde etapele 4, 5, 6, 7, 8 și 9, astfel că fiecare echipă va disputa 6 meciuri.

IANCU, CEL MAI BUN PORTAR AL TURNEULUI FINAL

Ionuț Iancu a fost votat cel mai bun portar al turneului Final 4 al Cupei României, datorită evoluțiilor foarte bune reușite în ambele meciuri de la Sfântu Gheorghe. Atât în semifinala cu Poli Timișoara, cât și în finala cu Dinamo, când a ținut în meci echipa noastră cu paradele sale, care au rivalizat cu cele ale iranianului Heidarirad. Îmbucurător este faptul că „Nono” continuă forma excelentă arătată în dubla cu HC Victor Stavropol, când le-a închis poarta rușilor.

Rudi Stănescu: Iancu a apărat foarte bine și cu Timișoara și cu Dinamo. Era normal să fie ales cel mai bun portar al turneului. Și Heidarirad a apărat bine în finală și Saldatsenka în semifinala cu Dinamo și Tcaciuc în semifinala cu noi. Au votat reprezentanții cluburilor, iar Iancu a primit cele mai multe voturi.

MVP-ul turneului a fost ales interul stânga croat Ante Kuduz, iar cel mai bun apărător Dan Savenco (ambii de la Dinamo). Golgheterul turneului este Marius Sadoveac (Politehnica Timișoara), cu 12 goluri marcate.