Început greu de sezon pentru echipa noastră. Înfrângerea de astăzi cu Potaissa Turda, scor 27-32, a arătat că mai sunt multe de pus la punct. Startul a fost echilibrat și lucrurile păreau să meargă bine, cu o poartă inspirată (Vasile, titular) și o apărare agresivă, care a ținut în frâu linia de 9 metri a oaspeților. Soluțiile puține de pe banca de rezerve (în condițiile în care Nikolic s-a accidentat la meciul din Turcia, iar Chiuffa nu are încă drept de joc în Liga Zimbrilor), dar și “tăcerea” din atac, timp de aproape 7 minute, au rupt echilibrul în favoarea Potaissei. După 20 de minute, turdenii au preluat conducerea definitiv: 9-7 (min.20), 11-7 (min.23), 17-10 (min.30). Cursa de urmărire de după pauză nu a avut sorți de izbândă. Iancu a reușit câteva parade în serie, iar Chikovani s-a bătut admirabil cu apărarea adversă, dar nu a fost îndeajuns. Ne-am apropiat la 3 goluri și atât. Ghiță și Cântec ne-au “bombardat” de la 9 metri, iar forța lor de aruncare a făcut diferența. Arbitrii bucureșteni Doru Manea și Radu Iliescu i-au exasperat pe Sundovski și Buricea cu deciziile lor, greu de înțeles în multe situații. Și așa s-a conturat un succes clar pentru Turda, care bifează încă 3 puncte, după cele obținute acasă în prima etapă, cu CSM București.

 

Echipele: HCD (antrenori Zvonko Sundovski, George Buricea): Vasile 5 intervenții (1x7m), Hendawy, Iancu 7 intervenții – Nistor 4 goluri, Malinovic 3 (2x7m), Chikovani 9 (4), Simovic 2, Omar 5, Andrei 1; Ignat, Susanu, Mocanu, Csog 3 goluri / Potaissa Turda (Horațiu Gal, Ionuț Ștef): Irimuș 6 intervenții (1), Szopka – Thalmaier 3 goluri, Ghiță 9, Szoke 3 (2x7m), Huba 4, Șandru 3 (1), Pavel 2; Ghivil 1, Lazăr 1, Iancu 1, Cântec 5. Cartonașe roșii: Pavel (3 eliminări).

Etapa a 2-a: CSM Reșița – CSM Bacău 30-37, HC Buzău – CSM Focșani 23-28, Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare 26-26, Dunărea Călărași – Steaua 28-28, CSM Vaslui – CSM Făgăraș 28-23, sâmbătă: CSM București – Dinamo (12.30, în direct la TVR1).